FC Argeș așteaptă cu optimism reluarea competiției în actualul sezon al Liga 2 Casa Pariurilor.
Primul adversar al alb-violeților va fi formația Știința Miroslava, ocupanta locului 14 în clasamentul ligii secunde.
Disputa împotriva moldovenilor va marca debutul lui Emil Săndoi în postura de antrenor principal al formației din Trivale.
Tehnicianul piteștean este optimist în privința evoluțiilor pe care echipa le va avea în acest retur de campionat, chiar dacă este puțin îngrijorat de starea suprafețelor de joc din acest moment:
„Așteptam cu toții, cu mare dorință, începerea returului, așteptam să vină și primăvara, dar din păcate văd că se lăsă așteptată. În ultimele zile vremea a fost chiar foarte urâtă.
Din punctul ăsta de vedere suntem şi noi puţin îngrijoraţi pentru că avem o deplasare destul de grea. Ne-am interesat în ultima perioadă, care sunt condițiile, acolo, lângă Iași, pentru că era un teren destul de dificil chiar și în condiții atmosferice bune. Să vedem ce ne rezervă timpul la ora jocului.În rest, referitor la perioadă e pregătire, eu sunt foarte mulțumit de aportul și de implicarea pe care le-au avut jucătorii. Cred că am stabilit, în mare, principiile și strategia pe o să le avem în marea majoritate a jocurilor din acest retur de campionat.
Îmi pare rău că nu vom putea folosi tot lotul la cest joc, pentru că așa cum știți, în afară de cei doi jucători suspendați (Nilă și Stan), au mai apărut unele probleme pe final de pregătire, este posibil ca la acest joc să nu putem să contăm nici pe Ciucă, nici pe Tăbăcariu, nici pe Alin Popa.”
L-am întrebat pe principalul lui FC Argeș, dacă regăsește la Pitești toatele acele elemente, care să conducă spre atingerea obiectului – promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc.
Întrebarea nu e una întâmplătoare, am făcut o comparație cu perioada în care Emil Sandoi a antrenat Univeritatea Craiova, echipa care a investit foarte mult în imagine, organizare, în infrastructură.
Am apreciat răspunsul elegant:
„Mi-aș dori să urmăm drumul pe care l-a avut Craiova din momentul în care au rămas fără echipă de fotbal. Aș vrea să pașim pe urmele lor.”
La conferința de presă de astăzi au fost prezenți și cei trei jucători achiziționați în această perioadă precompetițională: Mădălin Ciucă, Sorin Tăbăcariu și Mădălin Martin.
Aceștia sunt optimiști în ceea ce privește aportul lor la reușitele formației alb-violete în acest retur de campionat.
Succes, FC Argeș!