Nicolae Dică, 39 de ani, este noul antrenor principal al echipei FC Argeș. Acesta a semnat un contract valabil pentru 3 sezoane, obiectivul fiind promovarea în primul eșalon al fotbalului românesc.
Fostul mijlocaş revine astfel pe banca echipei piteștene (fosta SCM Piteşti) pe care a mai antrenat-o un an şi jumătate în Liga 3, şi pe care a promovat-o în Liga 2, în sezonul 2016-2017.
”Vin cu inima deschisă la FC Argeş şi cu o mare dorinţă de a face performanţă. Am semnat un contract pe trei sezoane cu FC Argeş, iar obiectivul este promovarea în Liga 1. Rolul meu va fi de manager. Va fi o muncă foarte grea pentru că Liga a 2-a este mult mai puternică decât înainte, dar ştiu la ce mă înham. Vreau să fac performanţă la Piteşti şi să readuc clubul acolo unde îi este locul, în Liga 1”,
a declarat Nicolae Dică pentru website-ul clubului alb-violet.
Nicolae Dică va fi prezentat oficial în următoarele zile în cadrul unei conferinţe de presă. Tot atunci, tehnicianul va prezenta staff-ul tehnic cu care va colabora, programul de pregătire al echipei şi campania de achiziţii.