FC Argeș a reușit cea mai categorică victorie din actualul sezon al ligii secunde impunându-se cu scorul de 5-1 pe stadionul din Motru, împotriva formației Pandurii Târgu Jiu.
Alb-violeții au întrepretat perfect partitura câștigătoare, atât în primul mitan, când au condus cu 3-0, cât și în repriza secundă, când au reușit să puncteze de 2 ori pe contraatac, deși au evoulat în 9 jucători după eliminarile lui Cătălin Stan (37′) și Raul Costin (43′).
Golurile formației noastre au fost marcate de Andrei Nilă (min. 1 și 33), Robert Grecu (min. 6 și 67) și Ionuț Năstăsie în minutul 55.
Gorjenii au înscris golul de onoare în final (min. 88) prin Bogan Dănăricu.
Această victorie aduce beneficii în 2 planuri. În afara celor 3 puncte, care o propulsează pe FC Argeș pe poziția a 7-a a clasamentului, jucătorii piteșteni accesează și noul sistem de premiere – opera cuplului Gentea/Apostoliceanu, recompensa pentru victorie în deplasare fiind de 1000 lei pentru fiecare component al echipei.
FC Argeş: Popescu – Cătălin Stan, Șerbănică, Cotigă, Oancea – Panait, Râul Costin, Alin Popa (46′ Mihăescu), Grecu (80′ Cruceru) – Năstăsie – Nilă (76′ Buhăescu).
Rezerve: N. Grecu – Mihăescu, Căt. Barbu, A. David, Buhăescu, Cruceru, Stoica.
Antrenori interimări: Augustin Eduard & Paul Ciobanu