După o vacanță de o lună și jumătate, astăzi, FC Argeș a început pregătirea pentru returul actualului sezon al ligii secunde. Fotbaliștii piteșteni au efectuat vizita medicală, apoi, începând cu ora 11.00 a avut loc primul antrenament la baza Nicolae Dobrin.
Lotului lui FC Argeș i s-a alăturat piteșteanul Eduard Florescu, un mijlocaș ofensiv în vârstă de 22 de ani, care a evoluat la CS Mioveni, Viitorul Constanța și FC Botoșani.
În perioada de pregătire, se vor altura și cinci juniori de la Centrul de Copii şi Juniori „Leonte Ianovschi”: Teodorescu, Nițu , Vochin, Oprescu și Udrea. Tehnicianul lui FC Argeș, Emil Săndoi, speră ca tinerii jucători să confirme și să rămână în lotul lărgit.
Echipa piteșteană are și un nou preparator fizic, în persoana lui Dan Vasilică. Acesta îl înlocuiește pe Dan Didiță, care a semnat cu Universitatea Cluj.
FC Argeș s-a despărțit de Radu Bîrzan și de Sorin Tăbăcariu.
Conducerea şi staff-ul tehnic al echipei FC Argeş au stabilit în linii mari programul perioadei de pregătire.
Primul cantonament se va desfășura în orașul Basarabilor – Curtea de Argeș, și va avea loc în perioada 28 ianuarie – 2 februarie, urmat de un stagiu de pregătire centralizat, în perioada 4-9 februarie, la Pitești.
În cadrul acestei perioade de pregătire, sunt programate și cinci partide de verificare:
26 ianuarie: FC Argeş – Real Bradu
6 februarie: FC Argeş – Academică Clinceni
9 februarie: FC Argeş – Unirea Bascov
13 februarie: FC Argeş – CSO Filiaşi
16 februarie: CSM Slatina – FC Argeş
Programul meciurilor de pregătire poate suferi mici modificări, în funcție de condiţiile meteorologice.