Cum ar fi fost dacă…?

rm-dobrin.jpg

În toamna lui 1972, pe 25 octombrie, stadionul „1 Mai” din Pitești a fost gazda confruntării dintre FC Argeș și campioana Spaniei, Real Madrid.
Madrilenii veneau la Piteşti cu Pirri, Santillana, Amancio sau Benito. Jurnaliştii de la Marca erau convinşi că Real Madrid va trece lejer de FC Argeş, o echipă aproape necunoscută pentru ei.
FC Argeș a câștigat cu 2-1 (singura victorie a unei echipe românești împotriva madrilenilor), Dobrin a marcat un gol și a oferit o nouă reprezentație de gală – puteți viziona secvențe din această partidă aici: FC Argeș – Real Madrid
În retur, spaniolii au câştigat cu 3-1, însă golul calificării a venit abia în minutul 87. „Gâscanul” a făcut încă un meci mare, presa din Madrid lăudându-l: „Ieri vedeta a fost Dobrin, o stea a fotbalului”.

Prestaţiile bune din dublă manşă cu Real Madrid l-au adus pe Nicolae Dobrin în vizorul lui Santiago Bernabeu, legendarul preşedinte al spaniolilor. Acesta era dispus să facă orice sacrificiu pentru a-l aduce pe fotbalistul român în capitala Spaniei. Conducerea clubului era dispusă să plătească două milioane de dolari pentru transfer, însă oferta a fost blocată de Nicolae Ceauşescu. S-ar fi creat un precedent periculos pentru sportul românesc.

Bernabeu îl invită pe Nicolae Dobrin la Madrid pentru a juca în meciul de retragere al marelui Gento, dată care a coincis cu împlinirea a 25 de ani de la inaugurarea stadionului „Chamartin”, azi cunoscut sub numele de „Santiago Bernabeu”. Românii au acceptat să-i dea drumul lui Dobrin pentru această ocazie. Pe 14 decembrie 1972, Nicolae Dobrin intră pe stadionul „Chamartin” purtând tricoul cu numărul 10. Alături de Dobrin, în atacul lui Real Madrid au mai jucat Eusebio, Drăgan Dzajic şi Ferenc Bene.
„Gâscanul” a oferit o nouă reprezentaţie de excepție şi Real Madrid a câştigat cu 2-1. A doua zi, presa iberică era în delir. „Dobrin, el mejor”, „Dobrin es un fenomeno” sau „Fantastico Dobrin” erau titlurile pe care jurnaliştii iberici le-au folosit pentru prima pagină a publicaţiilor sportive din Spania.

Din păcate autorităţile române au făcut tot posibilul ca Dobrin să nu ajungă la Real Madrid și ne-au răpit șansa de a savura jocul său amețitor pe stadionul celei mai bune echipe din lume.

Cum ar fi fost dacă…?

Comentarii Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!