FC Argeș a reușit să obțină semnătura unuia dintre jucatorii de mare perspectivă ai României. Vlad Motroc (20 de ani) a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu echipa din Trivale.
Vlad Motroc este născut pe 20 ianuarie 1999, măsoară 1,87 m înălțime, evoluează ca fundaș central și este cotat la 200.000 euro, potrivit transfermarkt.com.
Crescut de Dinamo București, club cu care și-a trecut în palmares Cupa României U19 în vara trecută, după o finală decisă la penalty-uri contra FCSB, Motroc a evoluat în sezonul precedent pentru Daco-Getica București, formație din Liga a II-a, reușind să marcheze un gol.
Vlad Motroc este fiul lui Florin Motroc, fost mijlocaş care a evoluat pentru FC Argeș în perioada 1990-1992, dar şi nepotul lui Ion Motroc, un fost campion cu Rapid în 1967.
Bun venit, Vlad Motroc!